Nu pot sa imi opresc gandurile sa zboare in spatiul mintii mele. Si sunt imprastiate asa cum au fost intotdeauna, sunt haotica dar creativa - asa imi place sa imi ascund defectele... Ma gadesc des la tata, la ultimele noastre conversatii... imi este atat de nou si chinuitor gandul ca ce scriu pe blog nu va mai citi si el... de atatea ori scriam doar pentru ca stiam ca tata mi-e cel mai fidel cititor...

Acum scriu mai des insa cu gandul ca scrisul ma vindeca de tristetea zilei inca m-am despartit pentru totdeauna de el. Anul trecut, in toamna, ii povesteam tatei despre plaja cea mai frumoasa a Cretei: Elafonissi. Si ii promiteam ca la anul- adica acum - am sa il iau cu mine acolo. Tata zambea ... si imi spunea: bine fatuca, am sa vin ei eu. Acum, ne mai despart doar cateva zile de parastas... vor fi trecut exact 40 de zile cand vom pleca fara el spre acel loc.

Peste cateva zile plecam iar spre Creta. Creta este calatoria noastra de toamna care ne umple de nostalgie si lumina. Am ales sa mergem iar in partea vestica a insulei pentru ca nu am putut uita frumusetea livezilor nesfarsite de maslini, muntii si vaile ce strabat insula ... si traseul clasic dintre Platanias si Elafonissi. Elafonisii, dupa mine, inca un mare secret al Europei... adica cea mai frumoasa plaja a ei.

Hei Doina, daca ma citesti ... cum era cantecul acela cu frunzele de toamna?