Creta a fost minunata. Dupa mine, Creta in octombrie este cea mai frumoasa intalnire cu Elada. Aproape intima. Soarele e bland si copt, portocalii stau in parg pe marginea drumului, ademenindu-ti copilaria, livezile de maslini devin dense si verzi, turistii pleaca, unul cate unul la casele lor si in urma raman in sfarsit doar oamenii locului si zeii, fericiti ca au de impartit in intimitate inca o runda de 5 luni linistite, pana cand, la 1 aprilie, apar cautatorii de soare de peste zari...

Si, batandu-i drumurile, intalnindu-i oamenii, rapindu-i soarele mitic, traiesti obsesiv indea ca te afli pe un pamant greu de istorie. In Creta, te simti mai aproape de Dumnezeu ...si umilinta cu care ii privesti bisericutele, simple, atat de simple... faca probabil parte din cel mai curat gand de piosenie... Daca Zeus s-a nascut acolo, pe insula, probabil ca si Dumnezeu este pe aproape... cu gandul.

Tocmai de aceea, in prima zi, am urcat cele 90 de trepte ale manastirii Chrysokalitiss ...Se spune ca una din trepte este de aur si numai cei fara pacate o vad. Nu am vazut-o... insa am urcat pana sus pentru a pune niste lumanari pentru tata. Gandindu-ma la el, la trecerea lui, si privind de acolo de sus, marea, am simtit ca sunt putin mai aproape de el. In capela manastirii nu era nimeni. Decat Dumnezeu si gandurile mele.