Da, simteam ca tata va pleca. Si de data asta nu mai puteam sa lupt - nu puteam decat sa ma inconjor cu tristete si resemnare.

Tata a murit in spital - un loc sumbru pe care il ura. Am ajuns cat am putut de repede acasa - nici nu stiu cum am gasit asa de usor bilete de avion pentru urmatoarele 3 ore, bilete la trenul de noapte ce ne-a dus de la Bucuresti la Campulung... Era firesc sa avem un drum deschis, nu-i asa? ce mai putea acum sa ne stea in cale? De la usa, m-am napustit spre camera unde si-a petrecut atatia ani... acum insa era intr-un sicriu de fag, atat de frumos sculptat... Arata demn si trist...Ah de cate ori nu ma asteptase la poarta, cu privirea plina de bucurie ... acum traiam insa cea mai adanca tristete blanda pe care nici nu mi-as fi putut-o imagina.

Dimineata cand m-am trezit, am vazut in fata ferestrei un curcubeu mare, ireal, pe cer senin. L-am strigat repede pe Andrei Hai sa vezi un curcubeu imens - deasupra casei. Andrei a venit rapid la geam si mi-a spus Nu pot sa il vad mama, e prea multa lumina ...

Gandurile imi curg lacrima catre tata. Reved cu mintea imagini dragi, pe care le credeam uitate... e curios cum acele sertare speciale se deschid atunci cand durerea te invaluie. Il vad pe tata, mereu pregatit de un nou drum. Cu geanta in mana ... grabit spre trenul care il astepta. In copilarie, tata venea si pleca mereu ... era de fapt intre doua trenuri, care suierau lung la intrarea in depresiunea lunga a Campulungului. Le conducea mai departe spre destinatie.

Vara asta tata a fost alaturi de noi... putin trist si deseori cu o amaraciune in priviri pe care ma incapatanam sa nu i-o iau un serios. Acum, in aceste zile,  tata sta pe peronul vietii lui si pare in asteptarea trenului lui. Nu stiu cine va conduce acest tren... dar parca acum cateva minute am auzit un surierat lung de locomotiva... exact ca acelea pe care le-s condus mai mult de 30 de ani.

Nu pot sa nu acord un text elogios zilelor calde si domestice ale verii, petrecute in livada copilariei. Decorul atat de perfect al livezii a fost coplesit de piscina azurie a verii. Un titlu pompos pentru o piscina de plastic. Ca obiect efemer, strategic pentru copii si nostalgic in sine, piscina azurie a insemnat locul de joaca pentru multe momente fericite ale zilelor fericite copilaresti.

La tarmul azuriu al piscine ... si-au petrecut multe oreAndrei, alaturi de Gianina, verisoara frumoasa, cu ras cristalin... si alti verisori frumosi si sturlubatici. Tocmai de asta, piscina azurie de plastic si-a rascumparat de multe ori pretul de achizitie prin calmul de care a dat dovada la atacul vaporaselor de lego si reprizelor de balaceala.

Bunicii instaleaza piscina ....

Andrei si Gianina in piscina azurie ...

Decor cu soare si piscina azurie

Revin la scris dupa o pauza de cateva saptamani lungi. Intre timp, nu mai e vara si am in spate o vacanta lunga de 5 saptamani in Romania. Incerc sa astern cateva gandiri si impresii ...din spatele zilei prezente de azi.

Vara 2009 a  fost o intalnire cu Romania verii, atat de frumoasa si unica - mai ales in muntii mei. Evident, nici o alta parte a Romaniei nu ma atrage mai mult decat Bucovina. Oraselul meu, Campulungul este insa la fel de prafuit si anonim chiar daca in miez de vara, il zguduie din temelii un festival (Festivalul Intalniri Bucovinene) si il umple de turisiti galagiosi, dornici de vata de zahar si distractii in masinile colorate ale caruselelor de Luna Parc. Si totusi, fericirea e atat de simpla si adevarata acolo ...mai ca intri in randul copiilor si incerci o tura, doua cu o caracatita ce te inalta pana deasupra liniilor de telegraf si iti aminteste brutal ca nu mai esti copil. Dar, the show must go on.

Cateva zile la rand, strazile orasului copilariei sunt de nerecunoscut - negutatori ambulanti il aglomereaza cu tarabe fel de fel - mici, bere, chinezarii, baloane, ceaune, placinte unguresti, aglomeratie si kitch. Orasul se ofera fara nici o rezerva acestui festival si agitatii - stiind poate - ca doar o data pe an are dreptul la asa densitate de balci/metru patrat.