Am intrat in 2008 si am lasat in urma 2007. Un an dificil cu multe inflexiuni. Ba urcus, ba coboras. In 2008 am pasit alaturi de parintii mei si m-am bucurat sa ii vad si sa fiu in preajma lor. Inca de dimineata am plecat cu trenul catre Vatra Dornei, unde Florin si-a facut placerea de a sckia. A fost o zi plina de soare si ger, cu multa zapada, de iarna adevarata in miezul ei. La Vatra Dornei se skia intr-adevar insa partia era destul de aglomerata. Nici o sansa sa fi putut intra pe partia de saniute - complet inghetata si pe deasupra populata de o sumedenie de burtosi chercheliti inca de dimineata si copii isterici care intrau peste tine... Deci eu si Andrei ne-am tot plimbat prin oras si ne-am incalzit periodic la tot felul de restaurante - pe care scria Nu se Fumeaza - insa era un fum sa il tai cu cutitul.

Ne-am intors de la Vatra Dornei spre seara, cu Sageata Albastra - care era de fapt mai mult alba. Oricum mi-a placut calatoria cu acest tren - deloc foarte rapid - insa cu geamuri mari ce mi-au oferit o alta perspectiva asupra frumoasei ierni bucovinene. La miezul noptii, Florin a aprins artificii - am avut un spectacol pe cinste. Am petrecut si multe minute pe chatul Desprecopii.com unde se adunasera multe prietene si a fost o atmosfera foarte prietenoasa. Si pentru Desprecopii.com - anul 2008 va fi un an foarte important. La inceput de an, ma bucur sa imi vad parintii si sa ne dorim doar sanatate.

Am fost cu sania azi. Zapada are stele de gheata.

Vedere de iarna - de pe geamnul camerei mele. Un apus de iarna in munti.

Am ajuns la Campulung in prima zi de Craciun. Mai precis, am coborat din trenul Polar Express (de la Bucuresti) in miez de iarna adevarata. Intr-o dimineata in care zapada scartia sub picioare si stelele luceau pe cer. Sub zodia gerului...

Acum - din camera copilariei, scriu din acelasi pat din care scriam la ore tarzii, jurnalul studentiei sau al liceului. In loc de stilou am insa laptopul. Mama ne-a asteptat cu bunatati - nici nu pot insa sa inteleg cum poate sa faca asa de multe lucruri si sa mai aiba si grija de tata care are nevoie asa de multa atentie. In rest, in ciuda frigului de afara - acum sunt -17 grade - sobele sunt fierbinti si in casa e cald. Am iesit asta seara intr-o plimbare pana in centrul orasului. Probabil ca vom ajunge si pe la Vatra Dornei sa ne dam cu schiurile sau macar cu sania. Mai intii avem insa programat, maine - o cursa cu sania in livada, cu copiii vecinilor.

Si acum despre mult prea laudatul restaurant Jaristea. Autointitulat si Locanta Jaristea. Am ajuns la Jaristea la recomandarea unui prieten bucurestean. El ne-a informat ca este cel mai in vogue restaurant bucurestean, ce ofera o atmosfera boieresc-romaneasca, cu mancaruri vechi, romanesti. Inca inainte de ajunge la Jaristea, m-am intrebat ce stiu eu este mancarea veche romaneasca. Care ar fi de fapt treaditiile culinare ale neamului meu, in afara de arhicunoscutele sarmale (de fapt turcesti) sau mici (de fapt sarbesti)?... Prietenul insa a insistaT: trebuie sa vedeti cum e la Jaristea!

 Am ajuns acolo cu rezervare telefonica, intr-o seara de sambata. M-au izbit detaliile decorative. O adunatura impecabila de suveniruri argintate, insirate cu darnicie pe masute, firide si policioare. O combinatie deloc negandita de tapiserii medievale, brocate in fir de aur si tablouri frumos inramate.

Coplesita de decor, de programul artistic (un cantaret la vioara, o soprana cu stil si tinuta, dansatori profesionisti si un cor de colinde foarte serioase si bine cantate) - m-am uitat pe cartea groasa de meniu si nu m-am putut hotara decat pentru Creier Pane - in amintirea zilelor copilariei cand mama imi facea acest fel de mancare.

In asteptarea mancarii - am fost placut impresionata de vinul casei - un vin rosu de Jaristea, care mi s-a parut peste gradul de calitate al vinurilor romanesti. Foarte iritant, a fost momentul in care chelnerii ne-au explicat ca nu putem refuza Platoul cu aperitive al casei - un platou (foarte piparat la nota de plata - care in mod normal iti umple foamea!

Creierul pane - nu m-a impresionat cu nimic - era departe de ceea ce stiam eu ca ar trebui sa fie. Parea o crocheta prajita in ulei!

La sfarsit - chelnerii ne-au amintit soptit tandru ca ... serviciile lor nu sunt incluse in nota de plata si ca de obicei clientii platesc cam 10% din nota de plata pentru acestea ...

Una peste alta, locanta Jaristea mi s-a parut ineficienta - cu o inflatie de chelneri dubiosi, cu acelasi fum de tigare de care nu poti scapa in restaurantele romanesti, cu muzica prea tare, cu un program artistic insa de calitate ...care ne-a produs o dilema. Trebuia dat bacsis si lor?

Sunt in Bucuresti intr-un decembrie geros de 2007. Un oras in care circulatia este un haos. Intersectii blocate, politisti care nu reusesc sa organizele blocajele din intersectiile de unde ... scapa cine poate.

Am calatorit in multe tari ale pamantului si nu am vazut in nici un oras acest gen de haos. Nu inteleg de ce un semafor nu poate tine fata unei intersectii, de ce inca doi politisti de circulatie trebuie plasati in acelasi loc ... si tot ei, politistii ... inchid ochii la nereguli care se intampla sub ochii lor. Incredibil cat de multi oameni nervosi, stresati, nepoliticosi si isterici ... in acest oras. Soferii claxoneaza non-stop, autobuzele inainteaza mai incet decat mersul la pas, masini pline de praf si noroi, pietoni care trec strada peste tot in afara de trecerile de pietoni, soferi care ambaleaza masina cu suierat de Formula 1 - un prima sutime de secunda cand se schimba lumina semaforului...

Bucuresti, decembrie 2007 - la 18 ani de la Revolutia Romana din 1989. Un oras sumbru, tragi-comic, sufocat de reclame imense. Reclama stradala a pus mainile pe acest oras care isi ascunde personalitatea in spatele panourilor imense la dero sau sampon.

Seara, spectacolul este bizar, centrul Bucuresti-ului este isterizat de luminite de toate culorile, ghirlande overdone, risipa de imaginatie, electricitate si candoare. La doar cateva strazi departare de bulevardele centrale, este bezna. Bezna intr-o capitala gri, saracacioasa, populata de oameni grabiti, incotosmanati si cinici. Al cui a ramas acest oras?

Cainii vagabonzi sunt inca stapani pe strazi pustii, invazie de farmacii la tot pasul... Bucuresti-ul pare un oras plini de oameni bolnavi.

Am vrut sa vad bulevardul Magheru, cu ani in urma locul unde simteam cel mai pregnant suflul metropolei, acum insa pare mult mai saracacios si plin de contraste. Am vrut sa vad magazinul Eva ...am constatat ca nu mai exista. Pe vremuri acolo aveau bijuterii de argint frumoase.

Pe Magheru insa acum troneaza magazinele cu bijuterii de aur. Bijuterii de aur mari, masive, diamante mult prea mari si prea scumpe pentru gustul unui om normal. Cine s-a schimbat? Bucuresti-ul sau eu?

Cu gandul catre soare. Azi am primit confirmarea pentru o vacanta la soare, in februarie 2008. Vom merge in Aruba,  o insula mica langa Venezuela,  la una dintre cele mai frumoase plaje din lume: Druif Beach. Dar, mai este pana in februarie 2008.

poza cu Druif beach

Cine a spus ca nu suntem cochete? Aceste peruci pentru pisici cochete vor fi puse in vanzare in UK in curand.

Aseara am facut bradul. Bradul Craciunului 2007. Am ajuns tarziu la magazinul de brazi si am ales un brad argintiu. Ca in fiecare an, si in acest an, am luat un brad urias. Chiar daca de fiecare data ne gandim ca ar fi mai simplu sa luam un brad mai mic... alegem mereu un brad urias. Am cumparat si o serie de globuri noi, globuri speciale ce imbogatesc de la an la an bradul.

Deja, miroase a brad toata casa. Un miros suav de copilarie ce transmite liniste si dragoste. In brad troneaza 4 instalatii de beculete. Florin a tinut neaparat sa cumpere unele noi. A marturisit ca in felul asta isi trateaza o frustrare a copilariei ... cand copil fiind, aveau numai 2 (!) - dupa spusele lui: lipite cu scoci si mereu in pericol de a se stinge. Mereu cate un beculet de pom lipsa, eterna poveste ca daca nu merge un beculet nu mai merge toata instalatia... Eu am avut o singura instalatie de pom - in copilarie. Una cu stelute de mai multe culori. Probabil ca si in acest an, mama o sa o puna in brad. Aceleasi stelute colorate, suave, discrete. Imi amintesc ce multa invidie imi producea faptul ca verisorii mei, Cici si Gabi - aveau 2 instalatii electrice in pom. Mi se parea un gest de lux si de rasfat nemeritat

Brusc si nemeritat de repede, am trecut de la Mos Nicolae la Mos Craciun. Mosii acestia chiar se intersecteaza in spatiul vietii noastre.

De Mos Nicolae, Andrei a primit un Ipod Nano - pe care are deja incarcate muzica, clipuri si chiar si un filmulet - Garfield. Traiasca ITunes. Suntem intr-adevar o generatie digitala. Fiecare din casa are un laptop, (ca sa nu ne batem pe ele) - avem doua Ipoduri - andrei si Florin - si colac peste pupaza, toacmai am aflat ca voi primi unul gratis de la ING pentru ca mi-am schimbat cardul. Nu, nu as mai putea fara laptopul meu...

... foarte scumpici si cu probleme