Despre Van Gogh si nebunia lui s-a scris suficient si documentat asa ca nu ma intereseaza. Ce ma intereseaza pe mine e arta lui si, ca simpla consumatoare de arta, ma intereseaza sa vorbesc putin despre impresia de frumos pe care mi-a lasat intalnirea cu arta lui. Si asta pentru ca, arta, acea adevarata, inspira si te face sa te gandesti la ea. Asa am patit eu si realizez ca am uitat sa consemnez intalnirea muzeatica cu celebrul pictor olandez.

Unde? In muzeul din padure, evident... despre care am scris cu cateva zile in urma. Muzeul Kroller Muller din padurile olandeze de pe langa Ede. Asadar, dupa ce l-am intalnit pe Brancusi acolo, in salile urmatoare ne-am intalnit cu o colectie impresionanta de Van Gogh. 87 de picturi... suficient sa umple vreo 4 sali si trei coridoare imense... Intre atat de multe picturi Van Gogh, arta incepe sa devina putin banala... e drept ca vizitatorii muzeului erau majoritari japonezi bine documentati care exclamau interjectibil in fata fiecarui tablou. Printre altele, era si tabloul de mai jos, se pare ca acesta este destul de cunoscut pentru ca atragea cei mai multi curiosi. Cu adevat impresionant si plin de spatiu. Aproape ca miroase a cafea ...

Sunt socata. A murit Michael Jackson. Odata cu el si o parte din tineretea mea.

Topic de consternare pe DC: A murit Michael Jackson!!!!

Tot despre delfini in mintea mea. :)

Gandindu-ma la show-ul cu delfini vazut duminica, mi-am dat seama ce fantastic lucru am facut noi in 1999 in Mexic. Aici, in Olanda, in 2009, o sala de 10 mii de oameni a apaludat furibund la sariturile unui delfin peste dresor ...Si totusi, noi - niste amatori am trait acest lucru in Mexic - in parcul Xcaret.

Poze de atunci ....si insemnarile experientei de atunci ...

Delfinul Maya - mult mai obisnuit cu oameni decit cu delfini...

O feerie pe apa - niste momente perfecte de fericire !
- Noi la 'mina' delfinilor.... - Xcaret, Mexic 1999

Duminica am petrecut o zi speciala la Delfinariul din Harderwijd. Acesta este cel mai mare parc de animale de mare din Europa si este perfect pentru o zi de petrecere inteligenta cu copiii. In afara de delfini, parcul este populat de tot felul de foci, morse, lei de mare, caini de mare si o multime de pesti ...si bineinteles tot ce inseamna asta.

Eu si Andrei ...

Olandezii stiu sa faca un show din aproape orice - asadar, la fiecare pas, poti prinde un mic spectacol. Foci care fac diversiune printre pirati, morse care aplauda si se tavalesc de ras, pisici de mare pe care le poti atinge ... si bineinteles frumosii delfini.

La show-ul cu delfini am stat de doua ori. Prima data mi-a fost greu sa ii privesc - din cauza lacrimilor de emotie pe care mi le provoaca prezenta lor. Iubesc delfinii iar prezenta lor ma fascineaza.

In afara de show-ul indoor pe care il poti vedea cu 4 delfini vedeta, poti vizita si Delta Delfinilor, o zona mare populata de delfini. Delfinii sunt prin definitie prietenosi si jucausi. I-am privit cu mirare pe delfinii ne-dresati ... cum se jucau cu mingile. La un moment dat, unul din ei, a aruncat doua mingi pe o platforma ... si in poza mea se vede cum incerca sa le recupereze ...

aici, delfinasul se chinuia sa recupereze mingile ...

Asa arata zilele astea unii copaci din zona. Moliile ii imbraca intr-o mantie de spuma proprie ... si par acoperiti de o cortina. Nu, in fotografie nu e masina mea insa ma intreb ce as face daca mi-as gasi dimineata masina acoperita de panza lor.

Ca turist, ce paseste pentru prima data pe teritoriul Londrei, te astepti sa reperezi si sa vezi obiectivele de care ai invatat in primii ani de lectii la limba engleza. Big Ben-ul, parlamentul, podul Londrei, palatul reginei. Te astepti poate sa vezi un oras rece, elegant si snob. Ei bine, Londra este eleganta si snoaba insa, intr-un singur cuvant, acest lucru se numente STIL. Londra nu este insa un oras rece. Este un oras ce vibreaza de voie buna, de umor si de caldura. Londra este un oras care te impresioneaza prin grandoare. Am fost absolut impresionata sa constat ca Londra este intesata de istorie si arta. In naivitatea mea, credeam ca doar Parisul este asa... Mai mult chiar, Londra este o combinatie ciudata de istorie si grandoare. In Londra poti da nas in nas cu tot felul de celebritati, nicaieri in lume nu am vazut mai multe limuzine lungi sambata seara....

Am pornit in aventura de descoperire turistica a Londrei cu un Big Bus - un autobuz rosu, cu doua etaje. Ce poate fi mai londonez decat asta. Cu un bilet de 25 de pounds  - poti calatori toata ziua, te poti da jos la orice obiectiv turistic al Londrei si poti relua cursa cu urmatorul autobuz. Ideal. Am facut prima oprire la Catedrala Sfantul Paul. Eram curioasa sa vad celebrul loc unde, cu nu mai stiu cati ani in urma, si-au spus DA (fara a fi insa un loc norocos pentru ei)  - printul Charles si Diana. Era un loc pe care doream sa il vad.

Catedrala este intr-adevar impunatoare, proaspat renovata (deci de un alb exterior elegant) si incredibil de mare. Nu se aseamana cu nici o alta biserica din Londra - este mai degraba un fel de Sacre Coeur al Londrei...Spre deosebire insa de bisericile pariziene, intrarea in St Paul costa ... si nu putin ci 25 de lire de persoana. Lucrul in sine m-a scandalizat. Cum adica sa platesti pentru a intra intr-o biserica? In plus, nu ai voie sa fotografiezi. Ma rog asta inteleg insa nu inteleg de ce nu te poti reculege in respectiva biserica fara sa platesti. Un alt lucru care nu mi-a placut a fost intrarea deschisa catre cripta bisericii, intesata de pietre funerare de peste 200 de ani... ma rog am tot calcat peste aceste pietre ... pana am hotarat sa iesim de acolo... Si Nelson, amiralul erou al englezilor este inmormantat acolo si domina cripta dintr-un sarcofac negru.

Dar ... sa trecem mai departe. Ne-am urcat in Big Bus si ne-am indreptat catre London Tower Bridge - sau podul simbolic al Londrei.

Lacul dintre munti, Kournas e locul parca special facut pentru legendele cu zane. Intre munti, plin de culori, de la verde caraibic pana la albastru violet, lacul Kournas, adanc in unele locuri de peste 50 de metri (conform localnicilor) este la doar 2 km de Georgeopoli.

Interesant de vazut de aproape ... si chiar de pe suprafata sa lucioasa ... am facut si o traversare a lacului cu o puternica ... hidro-bicicleta. Imi tremurau picioarele de frica in mijlocul lacului, insa Andrei si Florin erau foarte relaxati. Lacul e pazit de o ceata de gaste galagioase.

Florin cu aparatul, Andrei cu pietrele

A
Andrei, lacul Kournas si gastele ...

lacul dintre munti.

Unul dintre lucrurile care m-au impresionat profund in Creta -a fost vizita la Knossos, unde ne asteptau rabdatoare, de aproape 4000 de ani,  ruinele palatului regelui Minos. Inainte de a-i pasi zidurile, cu o seara inainte, recitisem (in ghidurile turistice) legenda Minotaurului, a Ariadnei si a lui Teseu. Inainte de  a pasi intr-un asemenea loc plin de istorie si mit - esti tentat sa citesti cu nesat, din nou, tot ce stiai deja. Asta pentru a nu pierde nici un detaliu si nici o semnificatie din ceea ce vezi, sau din ceea ce crezi ca intelegi. Adevarule este ca, palatul de la Knossos, apartine cel mai perfect legendei, atunci cand ghidul iti povesteste ca Labirintul nu a existat - ci este doar o inventie a grecilor - esti aproape trist. Dar de fapt, cine stie cu adevarat, totul?

Eram plini de nerabdare sa pasim pe acolo pe unde eroii antici isi desfasurau activitatile zilnice. Stiam ca sub palat, ar putea fi, inca ascuns - celebrul labirint unde monstrul centaur - isi gasea victimile. De fapt, noi insine, ii paseam pragul, in acea zi insorita de octombrie, ca dupa un lunga si fascinanta calatorie prin Creta. Ariadna, ne poftise si ne aduse intre acele ziduri, desigur - dupa ce noi reusisem sa ocolim si sa infruntam o greva a betonistilor - ce blocasera cu cisternele autostrada ce leaga Chania de Heraklion. Bravi si plini de curiozitate, ajungeam intr-o dupa amiaza aurie de toamna, sa ne parcam masinuta inchiriata, chiar sub maslinii ce imprejmuiam vechiul si puternicul port antic al lui Minos. Cetatea Knossos, atat de imensa si atat de celebra intre eroii legendelor olimpice ne statea la picioare.

Andrei la Knossos

O poza care mi-este foarte draga. O fotografie pe care o am inramata si care este o mare onoare pentru mine. O poza alaturi de regele tarii mele, Regele Mihai al Romaniei. O poza facuta la Ambasada Romaniei in Haga.

M-am gandit sa o scanezi si sa mi-o pun pe blog. Pentru a-mi fi mai aproape. Pentru a-mi re-aminti cu amaraciune ca Romania a pierdut o mare sansa. Sansa de a intra in normalitate. Alaturi de regele sau...fata de care toti politrucii penibili si corupti ai Romaniei nu par decat niste gandaci maronii de bucatarie.

de vorba cu Regele Mihai

M-a impresionat azi o fotografie. O fotografie facuta cu cateva zile inainte de cutremurul puternic in China - din ultimele zile. 12 Mai 2008 - 7.8 grade. Am vazut azi pe net o poza cu niste broaste, care vor sa treaca un drum, cu 2 zile inainte de cutremur - in aceeasi provincie care va fi lovita de cutremurul in care au murit peste 30,000 oameni, in China. Dramatic. Oamenii se intreaba de ce nu s-a intrebat nimeni ce prevesteau broastele? De ce se grabeau?

Sunt absolut sigura ca animanele au mai multe simturi decat noi, oamenii. Mi-am amintit de cutremurul din 1977 cand eram foarte mica. Eram singura cu tata acasa. Mama era la servici - avea de lucru. Nu am sa uit niciodata cum am vazut noaptea, gainile - zburand pe dealul din fata casei. Nu am sa uit cum il tineam de mana pe tata simtindu-ma mai in siguranta ca oriunde. Eram insa si noi pe deal - alaturi de gaini. Tata era insa calm si imi explica: cutremur, o sa treaca.

Am un motiv de bucurie pe ziua de azi. Am sunat acasa si a raspuns tata la telefon. M-a bucurat nespus sa ii aud glasul si glumitele. Am trait parca o secunda din linistea primaverii anului care a trecut.  Si tare mult mi-am dorit sa imi vad iar parintii. Aici sau acolo, la ei.