Nu am mai scris de mult. Am chiar evitat sa deschid blogul...

Dupa ce l-am pierdut pe tata, internetul a devenit mai gol pentru mine. Cand era el, ma astepta in fiecare zi pe messenger, dimineta, intampinandu-ma cu blandetea lui glumoasa de moldovean. "Hai randunico la apel", "Hai ca acum canta cucu armenesc...", "Buna printesa tatei ..." Acum, nimeni nu mai mai astepta acolo ... In lista mea de prieteni a ramas un personaj care doarme mereu... Si chiar daca timpul trece, imi dau seama ca ma gandesc tot mai mult la el, tata... Scriam des pentru ca stiam ca ma citeste... ii trimiteam linkuri de poze cu animale haioase, linkuri cu bancuri sau poze frumoase din natura. Intotdeauna se bucura ... Ei, acum e primavara.

Acum cateva zile Adi fratele meu, mi-a trimis un link cu Google street in oraselul copilariei... Mi-am cautat casa si am vazut ca Google nu a intrat inca pe ulita copilariei mele ... a igonorat-o pur si simplu... Apoi, am cautat cimitirul in care se odihneste tata... si ah, l-am gasit ... E singurul mormant proaspat, aproape de strada, cu flori de acolo...Probabil ca masina de la Google a fost acolo exact dupa ce am pus coroanele si florile acelei zile triste... Te iubesc tata!

Pana mai ieri nici nu realizasem ca nu numai ca intram in an nou ci si intr-un deceniu nou asa ca... sa nu uit sa exprim: ce repede au inceput sa treaca deceniile peste noi!

Pana mai acum cateva minute, priveam pe geam cum ninge ca in povesti... sau ca in anii copilariei (cum ar fi spus tata). Deci, au ajuns si iernile serioase in Olanda...

Dupa Craciun ne-am petrecut cateva zile frumoase la Winterberg, in mijlocul unei regiuni splendide, Sauerland. Nu am reusit sa gasim camere chiar in Winterberg - ci la cativa kilometri - asa am ajuns in Hallenberg, un satuc tipic  german,  la un hotel absolut incantator, Hotel Diedrich, cu piscina, club de spa super si camere extrem de frumoase - si chiar cu pian...Vi-l recomand cu drag. In orice anotimp, locul poate fi un punct de plecare pentru plimbari prin coline si dealuri impadurite.

Andrei, Pianistul familiei - mandria noastra

In Winterberg am gasit un orasel foarte pitoresc, infundat in zapada si dealuri dulci, nenumarate... pe care se afla nenumarate piste de ski si sanius. O adevata incantare sa vezi pe toate dealurile piste, telecabluri si telecabine in toate directiile... tocmai de asta, nu era aglomeratie la cozile de pe partie ci era foarte relaxant.

Andrei si Florin au skiat, in timp ce eu si mama am dat tarcoale partiilor de sanius si punctelor de vanzare a vinului rosu fiert...Trebuie sa recunosc insa, ca in plin ger si zapada, chiar si carnatii prajiti nemtesti au un miros ademenitor...

Am gasit desigur si covrigi cu sare... insa nu au gust bun al covrigilor cu sare romanesti ...

Andrei si Florin - marii skiori cu ifose :)

 
La un apre-ski, prima poza in care tata si fiu danseaza pe ritmuri de olario nemtesti ...

Am gasit si poezia aceea pe care o cantam impreuna cu Doina, prietena studentiei mele: 

Pentru tine tata:

Elegie

Frunzele acestea pe care toamna le arde-n gradini
Sunt ca un semn de plecare dintr-o iubire cu spini
Frunzele acestea de aur, frunzele acestea de rând,
Sunt cel mai sincer tezaur dupa‘nflorirea din gând
Frunzele acestea -n plutire, ca niste nori calatori,
Sunt cea dintâi amintire de dupa vara cu flori
Frunzele acestea batrâne,strânse pe margini de drum,
Sunt ca un semn ce ramâne dupa iubire oricum
Frunzele acestea usoare smulse din plopii subtiri,
Sunt primul semn care doare când intra toamna-n iubiri
Frunzele acestea purtate prin labirintul de ploi
Sunt mai presus decât toate, semnul plecarii din noi.

Nu pot sa imi opresc gandurile sa zboare in spatiul mintii mele. Si sunt imprastiate asa cum au fost intotdeauna, sunt haotica dar creativa - asa imi place sa imi ascund defectele... Ma gadesc des la tata, la ultimele noastre conversatii... imi este atat de nou si chinuitor gandul ca ce scriu pe blog nu va mai citi si el... de atatea ori scriam doar pentru ca stiam ca tata mi-e cel mai fidel cititor...

Acum scriu mai des insa cu gandul ca scrisul ma vindeca de tristetea zilei inca m-am despartit pentru totdeauna de el. Anul trecut, in toamna, ii povesteam tatei despre plaja cea mai frumoasa a Cretei: Elafonissi. Si ii promiteam ca la anul- adica acum - am sa il iau cu mine acolo. Tata zambea ... si imi spunea: bine fatuca, am sa vin ei eu. Acum, ne mai despart doar cateva zile de parastas... vor fi trecut exact 40 de zile cand vom pleca fara el spre acel loc.

Peste cateva zile plecam iar spre Creta. Creta este calatoria noastra de toamna care ne umple de nostalgie si lumina. Am ales sa mergem iar in partea vestica a insulei pentru ca nu am putut uita frumusetea livezilor nesfarsite de maslini, muntii si vaile ce strabat insula ... si traseul clasic dintre Platanias si Elafonissi. Elafonisii, dupa mine, inca un mare secret al Europei... adica cea mai frumoasa plaja a ei.

Hei Doina, daca ma citesti ... cum era cantecul acela cu frunzele de toamna?

Da, simteam ca tata va pleca. Si de data asta nu mai puteam sa lupt - nu puteam decat sa ma inconjor cu tristete si resemnare.

Tata a murit in spital - un loc sumbru pe care il ura. Am ajuns cat am putut de repede acasa - nici nu stiu cum am gasit asa de usor bilete de avion pentru urmatoarele 3 ore, bilete la trenul de noapte ce ne-a dus de la Bucuresti la Campulung... Era firesc sa avem un drum deschis, nu-i asa? ce mai putea acum sa ne stea in cale? De la usa, m-am napustit spre camera unde si-a petrecut atatia ani... acum insa era intr-un sicriu de fag, atat de frumos sculptat... Arata demn si trist...Ah de cate ori nu ma asteptase la poarta, cu privirea plina de bucurie ... acum traiam insa cea mai adanca tristete blanda pe care nici nu mi-as fi putut-o imagina.

Dimineata cand m-am trezit, am vazut in fata ferestrei un curcubeu mare, ireal, pe cer senin. L-am strigat repede pe Andrei Hai sa vezi un curcubeu imens - deasupra casei. Andrei a venit rapid la geam si mi-a spus Nu pot sa il vad mama, e prea multa lumina ...

Gandurile imi curg lacrima catre tata. Reved cu mintea imagini dragi, pe care le credeam uitate... e curios cum acele sertare speciale se deschid atunci cand durerea te invaluie. Il vad pe tata, mereu pregatit de un nou drum. Cu geanta in mana ... grabit spre trenul care il astepta. In copilarie, tata venea si pleca mereu ... era de fapt intre doua trenuri, care suierau lung la intrarea in depresiunea lunga a Campulungului. Le conducea mai departe spre destinatie.

Vara asta tata a fost alaturi de noi... putin trist si deseori cu o amaraciune in priviri pe care ma incapatanam sa nu i-o iau un serios. Acum, in aceste zile,  tata sta pe peronul vietii lui si pare in asteptarea trenului lui. Nu stiu cine va conduce acest tren... dar parca acum cateva minute am auzit un surierat lung de locomotiva... exact ca acelea pe care le-s condus mai mult de 30 de ani.

Nu pot sa nu acord un text elogios zilelor calde si domestice ale verii, petrecute in livada copilariei. Decorul atat de perfect al livezii a fost coplesit de piscina azurie a verii. Un titlu pompos pentru o piscina de plastic. Ca obiect efemer, strategic pentru copii si nostalgic in sine, piscina azurie a insemnat locul de joaca pentru multe momente fericite ale zilelor fericite copilaresti.

La tarmul azuriu al piscine ... si-au petrecut multe oreAndrei, alaturi de Gianina, verisoara frumoasa, cu ras cristalin... si alti verisori frumosi si sturlubatici. Tocmai de asta, piscina azurie de plastic si-a rascumparat de multe ori pretul de achizitie prin calmul de care a dat dovada la atacul vaporaselor de lego si reprizelor de balaceala.

Bunicii instaleaza piscina ....

Andrei si Gianina in piscina azurie ...

Decor cu soare si piscina azurie

Revin la scris dupa o pauza de cateva saptamani lungi. Intre timp, nu mai e vara si am in spate o vacanta lunga de 5 saptamani in Romania. Incerc sa astern cateva gandiri si impresii ...din spatele zilei prezente de azi.

Vara 2009 a  fost o intalnire cu Romania verii, atat de frumoasa si unica - mai ales in muntii mei. Evident, nici o alta parte a Romaniei nu ma atrage mai mult decat Bucovina. Oraselul meu, Campulungul este insa la fel de prafuit si anonim chiar daca in miez de vara, il zguduie din temelii un festival (Festivalul Intalniri Bucovinene) si il umple de turisiti galagiosi, dornici de vata de zahar si distractii in masinile colorate ale caruselelor de Luna Parc. Si totusi, fericirea e atat de simpla si adevarata acolo ...mai ca intri in randul copiilor si incerci o tura, doua cu o caracatita ce te inalta pana deasupra liniilor de telegraf si iti aminteste brutal ca nu mai esti copil. Dar, the show must go on.

Cateva zile la rand, strazile orasului copilariei sunt de nerecunoscut - negutatori ambulanti il aglomereaza cu tarabe fel de fel - mici, bere, chinezarii, baloane, ceaune, placinte unguresti, aglomeratie si kitch. Orasul se ofera fara nici o rezerva acestui festival si agitatii - stiind poate - ca doar o data pe an are dreptul la asa densitate de balci/metru patrat.

1,2,10 - proba de microfon

Dupa o pauza plina de intamplari si descoperiri, am revenit la scris. Acum, la sfarsit de mai, aproape de vara, nu pot decat sa constat ce repede trece timpul. Nici nu imi vine sa cred ca mai e putin si ... zilele vor incepe din nou sa se micsoreze. Deci ce s-a mai intamplat in strada livezii cu pere?

1. Calatoria in Mauritius. Sau, calatoria intr-o insula a paradisului. Mica insula pierduta in oceanul indian este atat de frumoasa inca pare rupta dintr-un tablou de prost gust. Este aproapre greu de digerat atat de multa frumusete. Plaje fantastice, insulite idilice in jurul carora se joaca delfini, munti cu cascade de dupa care crezi ca va apare Adam si Eva, jungla, plantatii nesfarsite de ananas si trestie de zahar, templuri indiene, oameni fericiti. Asta e Mauritius intr-o descriere lenesa: o insula ireal de frumoasa.

Locul perfect de pe plaja

La Cristal Rock -apa e fantastica, decorul e de vis

A trecut ceva timp de cand nu am mai scris. Intre timp e insa primavara si in Olanda. Mugurii au plesnit, narcisele s-au ofilit deja, si temperatura urca ziua pana la gloriosul 16 grade.

Intre timp, l-am serbat pe Andrei care a implinit 9 anisori. Berbecutul nostru si-a dorit si o petrecere cu copii asa ca i-am organizat un bowling-disco party. Cu 12 copii si muzica la maxim vreme de 4 ore, am realizat si eu ca nu mai sunt la varsta adolescentei. E drept ca atunci dadeam si eu muzica la tare in casa - si primul lucru pe care il facea tata cand intra in casa era sa invarta de butonul de radio - ma minim. Deci... parca nici mie nu imi mai place muzica la foarte maxim ... desi pentru Andrei si prietenii lui se pare ca nu exista nici o problema.

Andrei la 9 ani, - Andrei e in tricou alb

O alta stire este ca pe 16 aprilie, se muta la noi, domnisoara SAM. Sam este o pisicuta griuta, putin vargata, cu ochi sinceri, pe care am adoptat-o de la mamica ei.

Si apoi, dupa putin timp, plecam spre Oceanul Indian. Pentru prima oara, mergem sa descoperim Mauritius.