De mai bine de 2 luni, facem politica. Nu, nu eu doar, ci toti cu sange romanesc. Ne fierbe in vine gramul de latinitate amestecat cu gramul dac sau ce o mai fi el. Apocalipsa mediatica, ne-a coplesit. Din fericire, in doar 2 zile, alesul va fi ales deja iar raurile vor intra din nou in matca. Si, pentru ca mama e la noi, am umplut si noi, cu urechele si ochii batalionul robotilor politizati. Dar, intr-o tara cu parfum de Levant, nu au lipsit deloc ingredientele care ii dau culoare si gust.

Tradari, filme trucate, mizerii si atacuri personale, televiziuni vandute, jurnalisti corupti si milioane de minciuni gogoserizate, menite sa ajunga pana la ultimul catun de-abia conectat la cablu tv - din Romania. Pana si pe forumul Desprecopii.com a trebuit sa facem un sub-forum special dedicat alegerilor, pentru ca apetitul pentru discutii si confruntari politice a crescut si pe internet, desigur.

La televiziuni, seara de seara, emisiuni sezatoare in care fiecare nepriceput isi da cu parerea, incepand de la pensii, pana la indicatori macroeconomici si trimisul pe Luna. Toate, intr-o galceava continua... Deceptia mea cea mai mare este alianta liberalilor cu PSDul - partidul rosu al Romaniei. Am vazut un Crin ce dadea sperante si ne-a tradat. Am vazut un Geoana slaf si prostanac pana in ultima lui celula si am vazut un Basescu mai obosit de cat acum 4 ani.

Marea conspiratie pare sa fie tocmai faptul ca, suntem pusi sa alegem intre El, Basescu - cu toate bunele si relele lui - si o paiata. Sa vedem cine va invinge...

Cand vine vara, mi-e dor de Bucovina. Oricat de departe as fi de ea, atunci, vara, simt cel mai clar chemarea spre locurile copilariei. Iar vara, cu amintirile inalte si frumoase ale verii, e patronata de amintirea Bucovinei. In afara de parinti si de casa in care am crescut, Bucovina inseamna verde. Inseamna munti, paduri trecute de paraie si inseamna flori. Sunt asa de putine cuvinte pentru atat de multa frumusete.

Da, si anul acesta mergem in Bucovina. Andrei nu isi poate imagina o vacanta de vara fara zambetul bunicilor si fara livada lui cu meri. Mi-e tare dor de parinti, de caldura mamei si de glumele tatei. Mi-e dor tare de Bucovina.

Ca si anul trecut, incheiem anul cu o tura de ski la Vatra Dornei. Orasul, plin de turisti zgomotosi, infofoliti, grabiti toti spre punctul maxim de atractie al orasului vecin: partia de ski-.. ne astepta azi cu o zi minunata, plina de soare, ger si zapada.

Am plecat (oarecum nostalgic) cu celebrul tren al studentiei mele - Iasi Timisoara. Odata ajunsa in tren, am realizat ca nu prea s-a schimbat atmosfera acestui tren. Culoarul era intesat de tineri veseli, ce imi aminteau perfect de anii cand veneam si eu de la Iasi spre Campulung. Doar ca acum... mergeam putin mai departe - spre Vatra Dornei... In tren o caldura infernala, confirmand atractia romanilor pentru extreme - ori e frig in tren ori e canicula. Ambele variante sunt pentru iarna. Well, am ajuns deci la Vatra Dornei, strabatuta de Bistrita indecis de inghetata.

La partie, era mai multa organizare ca anul trecut - in sensul ca nu se mai imbulzeau si saniute si navigatori cu punga pe zapada laolalta cu skiorii de toate nivelurile. Andrei si Florin si-au inchiriat bocanci si skiuri si au skiat, in timp ce au am clantanit pe margine, cu aparatul foto in mana, dornica sa captez ceva din veselia si gerul zilei. Pe un ger de -15 grade, orasul era animat de benzi de ursari si cete flamande de turisti, grabiti spre restaurantele orasului. Ne-am intors seara cu un tren elegant spre Campulung unde ceva mai putine grade minus ne-au facut ca gerul de aici sa ni se para mai putin ascutit. Erau -7 grade. Dar, a fost o zi frumoasa, Andrei a skiat minunat si m-am bucurat sa il privesc skind viteaz pe partia dealului Negru, un skioras scump printre atatia alti viteji :))

In orasul bunicilor, Campulung Moldovenesc ninge fara pauza peste o zapada moale, asternuta deja peste prima zi a Craciunulului.

Aseara, Andrei a facut echipa cu verisoara Gianina si au colindat casele vecinilor. Pe straduta noastra, copiii bateau la porti si intrebau Primiti cu colinda? Mi-am amintit de zilele copilariei cand mergeam si eu cu colinda prin vecini, nerabdatoare sa strang ceva banuti pentru bugetul personal de copil. L-am incurajat pe Andrei sa colinde si sa mearga din casa in casa cu colindul pentru a prinde si el putin din frumusetea obiceiurilor de iarna ale Bucovinei. Si el si Gianina, au facut un cuplu de colindatori reusiti si plini de candoare.

intre 2 colinde

Apoi, dupa colinde, ii astepta Mosul. Mos Craciun - cel adevarat - care i-a vizitat pentru a le inmana personal cadourile. Si... incredibil, Mosul vorbeste si limba olandeza * spre surprinderea lui Andrei. Da, mosul Craciun, cu barba alba, burta si pofta mare de vorba si raspunsuri perfecte la intrebari. Emotia lui Andrei a fost reala si atat de intensa incat l-am surprins cu lacrimi in ochi. A fost fericit sa il cunoasca, pentru prima oara, personal, sa ii puna intrebari si sa ii asculte povestile. Desi Mosul avea accent bucovinean, si accent ciudat olandez... era insa cu siguranta cel Adevarat. Cu siguranta Andrei nu va uita aceasta zi perfecta cu zapada, fulgi multi, colinde si Mos Craciun. Un decor perfect pentru oraselul copilariei: Campulung Moldovenesc. In continuare ninge si e liniste peste orasul copilariei.

emotie ...

in brate la mos...

ninge peste casa bunicilor ...

Si acum despre mult prea laudatul restaurant Jaristea. Autointitulat si Locanta Jaristea. Am ajuns la Jaristea la recomandarea unui prieten bucurestean. El ne-a informat ca este cel mai in vogue restaurant bucurestean, ce ofera o atmosfera boieresc-romaneasca, cu mancaruri vechi, romanesti. Inca inainte de ajunge la Jaristea, m-am intrebat ce stiu eu este mancarea veche romaneasca. Care ar fi de fapt treaditiile culinare ale neamului meu, in afara de arhicunoscutele sarmale (de fapt turcesti) sau mici (de fapt sarbesti)?... Prietenul insa a insistaT: trebuie sa vedeti cum e la Jaristea!

 Am ajuns acolo cu rezervare telefonica, intr-o seara de sambata. M-au izbit detaliile decorative. O adunatura impecabila de suveniruri argintate, insirate cu darnicie pe masute, firide si policioare. O combinatie deloc negandita de tapiserii medievale, brocate in fir de aur si tablouri frumos inramate.

Coplesita de decor, de programul artistic (un cantaret la vioara, o soprana cu stil si tinuta, dansatori profesionisti si un cor de colinde foarte serioase si bine cantate) - m-am uitat pe cartea groasa de meniu si nu m-am putut hotara decat pentru Creier Pane - in amintirea zilelor copilariei cand mama imi facea acest fel de mancare.

In asteptarea mancarii - am fost placut impresionata de vinul casei - un vin rosu de Jaristea, care mi s-a parut peste gradul de calitate al vinurilor romanesti. Foarte iritant, a fost momentul in care chelnerii ne-au explicat ca nu putem refuza Platoul cu aperitive al casei - un platou (foarte piparat la nota de plata - care in mod normal iti umple foamea!

Creierul pane - nu m-a impresionat cu nimic - era departe de ceea ce stiam eu ca ar trebui sa fie. Parea o crocheta prajita in ulei!

La sfarsit - chelnerii ne-au amintit soptit tandru ca ... serviciile lor nu sunt incluse in nota de plata si ca de obicei clientii platesc cam 10% din nota de plata pentru acestea ...

Una peste alta, locanta Jaristea mi s-a parut ineficienta - cu o inflatie de chelneri dubiosi, cu acelasi fum de tigare de care nu poti scapa in restaurantele romanesti, cu muzica prea tare, cu un program artistic insa de calitate ...care ne-a produs o dilema. Trebuia dat bacsis si lor?

Sunt in Bucuresti intr-un decembrie geros de 2007. Un oras in care circulatia este un haos. Intersectii blocate, politisti care nu reusesc sa organizele blocajele din intersectiile de unde ... scapa cine poate.

Am calatorit in multe tari ale pamantului si nu am vazut in nici un oras acest gen de haos. Nu inteleg de ce un semafor nu poate tine fata unei intersectii, de ce inca doi politisti de circulatie trebuie plasati in acelasi loc ... si tot ei, politistii ... inchid ochii la nereguli care se intampla sub ochii lor. Incredibil cat de multi oameni nervosi, stresati, nepoliticosi si isterici ... in acest oras. Soferii claxoneaza non-stop, autobuzele inainteaza mai incet decat mersul la pas, masini pline de praf si noroi, pietoni care trec strada peste tot in afara de trecerile de pietoni, soferi care ambaleaza masina cu suierat de Formula 1 - un prima sutime de secunda cand se schimba lumina semaforului...

Bucuresti, decembrie 2007 - la 18 ani de la Revolutia Romana din 1989. Un oras sumbru, tragi-comic, sufocat de reclame imense. Reclama stradala a pus mainile pe acest oras care isi ascunde personalitatea in spatele panourilor imense la dero sau sampon.

Seara, spectacolul este bizar, centrul Bucuresti-ului este isterizat de luminite de toate culorile, ghirlande overdone, risipa de imaginatie, electricitate si candoare. La doar cateva strazi departare de bulevardele centrale, este bezna. Bezna intr-o capitala gri, saracacioasa, populata de oameni grabiti, incotosmanati si cinici. Al cui a ramas acest oras?

Cainii vagabonzi sunt inca stapani pe strazi pustii, invazie de farmacii la tot pasul... Bucuresti-ul pare un oras plini de oameni bolnavi.

Am vrut sa vad bulevardul Magheru, cu ani in urma locul unde simteam cel mai pregnant suflul metropolei, acum insa pare mult mai saracacios si plin de contraste. Am vrut sa vad magazinul Eva ...am constatat ca nu mai exista. Pe vremuri acolo aveau bijuterii de argint frumoase.

Pe Magheru insa acum troneaza magazinele cu bijuterii de aur. Bijuterii de aur mari, masive, diamante mult prea mari si prea scumpe pentru gustul unui om normal. Cine s-a schimbat? Bucuresti-ul sau eu?

Prin pozele vacantei din Bucovina am gasit aceasta imagine a Izvorului Alb. O frumusete ...

In afara de drumuri sparte, jeepuri prafuite, sute de feluri de salam si bere, Romania are si un colt de rai: Raraul. Muntele Bucovinei este, pentru mine, de fiecare data o confirmare. Imprejurimile Raraului, fanetile pline de greieri, drumurile care il urca si coboara sunt oaze de frumusete de care, din pacate, atat de multi nu stiu inca. Sau - din fericire...!

Aici Florin cu Andrei - admirand din departare Raraul

aici - cu caruta ...

Tocmai am revenit din Romania. Of Doamne, cate probleme are tara mea... Cat de incet se misca lucrurile, cum arata drumurile, cum arata un spital de provincie, cat de putina implicare sociala...

Dar nu despre asta vreau sa va spun. Vreau sa va supun dezbaterii un aspect care pe mine m-a oripilat. Adica m-a intristat, scandalizat, enervat . etc - o intreaga gama de sentimente. Pe scurt - am vazut, am auzit, mi s-a confirmat cum popii sosesc acasa cu sacosele pline de colaci, colive ... si le dau la porci. Cum descarca din portbagaj genti imense, pline de colaci care mai decare mai mari si mai bine crescuti. Ce fac cu ei? Le dau la porci sau la gaini.

De ce ma doare asta? Pentru ca aceia sunt colacii sfintiti de popa ... adusi de oameni pentru a sfinti memoria celor plecati. M-am intrebat - de ce asa de putin se implica Biserica Ortodoxa Romana in viata societatii? De ce nu se dau acei colaci sarmanilor? De ce trebuie sa ii ia popa si cei din anturajul lui? Unde scrie asta ca trebuie sa se intample? De ce nu are fiecare biserica o mica sala de mese unde sa dea o supa si o bucata de colac celor saraci, tiganilor care cer de mancare, familiilor foarte sarace? Ca slava domnului, popii o duc bine si BOR este bogata.

Trecand peste intrebarea mea retorica si poate putin cinica - cum ar putea explica popii ortodoxi - acest ritual de a arunca coliva si colacii de pomana la porci? Sper ca presa romana sa preia acest subiect si sa faca putina agitatie. Macar atat putem face. Un pic de scandal pe seama durerii versus popi.

Am pus intrebarea si pe forumul Desprecopii aici >>